*

adulmecă timpul
rugul din rugi
ard cuvintele-n
gura minciunii

crezul falsul
punctul
prin verb cresc

înflorire nocturnă
pe tălpi de răcoare
tăcere și creasta
valului
prin săbii albe
lucește

**
din aceeași farfurie de tablă
ciocurile înalță scenografii
ca dintr-o pălărie magică
ieșim toți curați
cloncănim fericirea și iubirea
pe străzi pustii
luna se împlinește
un gol absurd simte talpa desculțului
de când pietrele cubice
au devenit covoare de pâslă pe care
numai ierburile se aștern legal
el a uitat demult cine este ce vrea
strigă alături de alții ceva
despre tarabele pe care alte ciocuri
cloncăne trosnesc plesnesc
tablele ruginite acoperite cu
smalțul falsității

Anne Marie Bejliu, 20 martie 2017