tu ești visării mele castelană,
ci duci la cer vestit a ta spovadă
copacul crește-n mine ca-n livadă
suind din tină-a vieții mele rană.
nu te aduc alți ochi ca să te vadă
și mă îmbăt cu liniște profană
dar vii din vid în grai ca de soprană
ca la județul meu să-mi fii dovadă.

în tine-i frig înaripat de frică
și multe doruri ai, ci de prisoase,
iar în lăuntru-ți dulcele se strică.
de te purced sunt prins de nebuloase
și pielea ta pe buze mă urzică
iar taina ta-mi pătrunde-adânc în oase.