O ancoră cernută pe lumânări încinse,
Cu palmele rănite încearcă să nu piardă
Icoana sfintei mame cu brațele aprinse,
Ce-n fiecare noapte se teme, să nu ardă.

Din miile de rugi ce le-a-nvățat de mică,
Nu e miloasă una, s-o-nvețe să cerșească
O dragoste de mamă ce-n setea lui calică
Necruțătoru-a luat-o în legea lui firească.

Se naște disperarea cu ochi ne-ncrezători,
Văzând că nemurirea este bătută-n cruci,
Tu arzi încă o noapte și-n răsărit implori
Să se întoarcă Marea pe țărmul tău de stânci.