Esența curcubitacee
Răzbate în neant de vânt
În zări se-nalță mândre zmeie
Stropii de gând sunt aprigi pe pământ.
Conclave se ademenesc subit
La răsărit, să piardă el apus
Se sorb iluzii către cel zenit
Iubirile se-ntorc și numai nu-s.
În urme de idei coboară gândul
Pe eșafod e mintea sclipitoare
Azi nu mai năpustește nici chiar vântul
Căci am murit și retrăiesc în soare.
Totul e incandescent, febril
Doar gheața se mai simte bine
E lung el drumul până la fitil
Dar și trăgaciul e parte din mine.
Nu mai absorb din Univers sublim
Nu mai încerc să retrăiesc absurd
Mai bine mă alătur ultimului chin
De a rămâne peste timp un muribund.