Te-ascult ca Beethoven, împărtășita mea,
Când vocea ta dorită, pe cerul meu orbit,
Îți amuțește brusc, ca moartea mea si-a ta,
Tacută ca deșertul, ce singur l-am cioplit.

M-oi răstigni și eu, pe-aceiași surdă coală,
Sub braț cu-abecedarul tăcutelor culori,
Și voi începe iar, ca primii pași de scoală
Ce-mbujorați compun timidele scrisori.

Atunci când vocea ta va prinde iar curaj,
Tu ca o șoaptă-nchisă, în gândurile tale,
Să-mi lași deschisă poarta tăcutului baraj
Când glasului de roză, îi izvorăsc petale.

Așa te-am recompus pe-abisul din pian,
Simt notele ce curg pe clapele de lemn
Sub mâinile în valuri, stăpâne pe ocean
Vibrează glasu-adânc, înnobilat și demn.