era - cum să zic - ca o seară tăcută sub cerul roșu
un amurg aproape la fel ca toate
cu o lună mușcată și-un țipăt de corb în zbor
atunci am privit-o pentru întâia oară în ochi
și ochii au spus totul

în toamna aceia în care copacii se dezbrăcau foșnind
cu brațele vântului suave
pe banca din parcul în care
cuvintele se pierd ca ecoul
pe alei ințesate de frunze
tineri îndrăgostiți veseli
și bătrâni nostalgici
eram împreună
eu și ea
ne priveam și tăceam
iar tăcerea a luat sfârșit
într-un sărut prelung
terminat câteva luni mai târziu
cu lovituri de cap pe-o cruce
cu ploi de lacrimi pe-un mormânt
cu lăcrămioare crescute
în inimă
da - atunci ochii ei au spus totu
"sunt steaua iubirii tale
în noaptea ce urmează amurgului"
"sunt soarele tău
în gerul iernii"


4 Februarie 2017