Mi-a ațipit pe brațe scrisul,
La fel și Dumnezeu la geam,
E noaptea trează ca și visul
Din vara ce mă-ndrăgosteam.

În noapte, iarna-i iar hoinară,
Deschid ferestrele profane,
Îl iau pe Dumnezeu de-afară
Și-l pun pe prispa din icoane.

Din ceară, șoaptele în patimi,
Fac rugăciuni în foc aprins,
Durerea în izvor de lacrimi
Să-mi ierte dragostea din vis.

Când ruga mea, sfântă beție,
Îi umple cerul Lui de fum,
Cu ochii rosii, din hârtie
Îmi face aripi pentru drum.

Nu sunt Isus, dar nici Icar,
Sunt răni de psalmi și cuie,
Acuma visul meu, măcar,
E-n ceara mea gălbuie..

Și Dumnezeu de-odinioară
Senin e-n noptea-mpăcării,
Eu stau in brațe c-o vioară,
Și-ascult Balada Nedurerii.