acum vreo doi ani am furat o pisică din sala de eutanasiere.
planificasem cu o zi înainte furtul din ghearele morții.
o grămadă de cuști acolo mirosea a formol
ca în anul întâi la anatomie și o pisică albă cu gri sau poate un motan paralizat
în ghearele morții nu ar mai fi contat ce era, apoi
alergam cu motanul acela pe holuri, îl pusesem într-o sacoșă din plastic, nu era nimeni, doar eu și motanul, și doctorul
care scria certificatul și poate și-o moarte în depărtări,
alergam cu motanul pe holurile de la medicină legală,
am iesit pe o ușă nouă, era soare, era vară, mălina mă aștepta în stradă,
lumea toată ne aștepta,
era soare, pe bune, era soare, era vară, pentru unii începuse vacanța, pisica era deja eutanasiată în acte & pisica trăia în brațele noastre,
noi râdeam, cum naiba
dacă ar fi știut schrodinger
că unicul paradox e că suntem în România unde totul devine realitate

(iar după treaba asta mi-au interzis să mai intru în clădire)
(orice asemănare cu oameni și pisici e întâmplătoare)