poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-01-18 | |
Răsare din mare,
mereu, mereu lividă și uscată, aruncând un văl străveziu peste pietrele ude și reci, roci reci cu miez bătrân, bolnav, dar încă viabil. Imutabile sunt pietrele bătute de valuri. Mereu, mereu în sine, ea e o regină înlănțuită în cupola de cristal a minții, la limita dintre real și ireal, în viziunea desăvîrșită a cosmosului. Mereu, mereu în sine, supusă deformării venale, ea devine doar o imagine ancestrală în brațele pământului aflat în agonie, acest pământ care, din când în când, expiră și uită să mai inspire. Mereu, mereu cu un dor de alge, ea își ascunde amintirile fosilizate în artefacte. Ea e acea mare piatră ce-și poate vedea limita existenței și care, lipsită de speranță, își poate așteapta sfârșitul. O piatră nu strigă niciodată. O piatră nu cere ajutor în ultimul ei vis- visul morții. Doar viziunile strigă- ca niște orbi ce învață să pipaie pentru a cunoaște; învață să zugrăvească partea întunecată a nevăzutului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate