alții sunt picii prin care viața se joacă pe ulița mea
dar larma bucuria și jocul rămas-au aceleași
iarna în alte sănii tot se mai dă pe-același derdeluș
unde arsura ochilor mei îți rumenește obrazul
gârla alunecă pe sloiuri printre malurile numai ale noastre
iară picioarele plutașului înțepenite în ciorapi de lână
încă mai clocotesc și-acum în gheața din bocanci
același cântec mai zboară prin plute în zăvoi și
chiar de-l mai aude copilul și-a pierdut căciula fermecată
în care ouăle de cioară se prefăceau în vise
aceleași stele pictează arabescuri pe bolta nopții
dar nu mai sunt ochii ce sfios dezlegau tâlcul luminii
zarzări și sălcii pletoase mi-au înlocuit duzii pe la porți
dar neostoita foame încă mă mai cațără în ei
sub smoala asfaltului plâng urmele pașilor uitați
căci pulberea verii cumplit mă mai arde în tălpi
gazon verde crește peste troscotul uscat al copilăriei
la cimitir plecată-i casa cu prispă și busuioc la grindă
numai mama se mai roagă încă sub icoana din perete
cenușă este nucul ce zgâria semeț cu vârful luna
dar sub el obosit tata încă își mai sucește țigara din foi

se schimbă vremurile strada a ajuns și pe ulița mea
la poarta din piatră cu număr locuiește un domn
străină e curtea și a-îmbătrânit oglinda în care cerul
cu greu de mai distinge printre-amintiri copilul