Dorim eternitatea și nemurirea sfântă.
Am prefera, desigur, și-n trupuri s-o avem,
Dar mai întâi în spirit s-o cultivăm ne-nfrântă,
Chiar dacă prețu-i mare, de vrem noi sau nu vrem.

Eternitatea-i legea din univers, supremă,
Iar Dumnezeu e-n cosmos Stăpânul Absolut !
El și-a dorit din ere să-și stingă o dilemă,
Creând întâi pe îngeri, apoi pe om, din lut.

Și-acesta iată: umblă și râde, și gândește,
Magnetizat de forțe ce le ai tu și eu...
Păstrează-n el dorințe și-un gând ce-l sfredelește:
Să fie veșnic ! Sau.. un fel de dumnezeu...

Deja i se spusese că-n firea lui primise
Asemenea virtuți, dar nu le-a luat în seamă;
Puțini din noi cultivă virtuțile promise -
Unii spre mare bine, alții spre-o lume-n flamă !

Oricum, eternitatea o vom avea cu toții,
Dar nu va fi aceeași - distincția e deplină:
Una va fi ca zorii, alta ca miezul nopții...
Voi, frații mei, doriți-o pe-aceea de Lumină !