e ger și-n geam străbate-n văz o floare,
sub gheața ei în ochi ne stă, lascivă,
e parc-a iernii către noi misivă
că apa ni s-a împietri-n altare.

suiai în vis, de frig în zori naivă,
doar nu-i în sobă flacăra-ntâmplare,
iar eu cădeam în nopți interioare
păstrând pe buze strop de-a ta salivă.

te ridicai din somn să-mi dai sărutul
și din ferestre bând ai rozei spini
în strai de ace îmi era tot lutul.

creșteau în noi corole și tulpini
și regăseam pe ieri, un timp pierdutul;
precum o clipă-n viața mea suspini...