În imn de anotimpuri și-armonie,
Legați în lanțuri în același port,
Ne descântăm în noaptea încă vie,
Arzând ca lumânările pe tort.

Din zăcământul nostru de cristale,
În caravane, noi ne purtăm imnul,
Nedespărțiți de puncte cardinale,
Ca un pocal ce-și însoțește vinul.

Lăsăm în Iarnă, Soarele de-acasă,
Cu Luna ce în noapte stă ascunsă,
La geam ea se preface că nu-i pasă,
De-i frig în noi sau soba e aprinsă.

Ajunși aici, în Toamna cea matură,
Când frunzele, un infinit de flote,
Lovite sunt ca versul de cenzură,
În brumă cad, într-un ocean de note.

Și obosiți ne vom opri-ntr-o Vară,
Aici vom face-o casă cu fântână,
Ne vom iubi visând o Primăvară
Ce ne va prinde Iernile de mână.