Cât de frumoasă ești, cumva, femeie,
Atunci când mă atingi ca o atee,
Cât de frumos îți pică părul des
Pe umărul pe care l-ai ales!

Cât de înaltă pari de-aici, de jos,
De unde se dezleagă ce-i frumos,
De unde mă dezleg și eu, femeie,
Când noaptea ne închide cu o cheie.

Și cât de verde-i drumul către pat,
Și cât de verde sunt și dezlegat
De mâinile femeilor mârșave,
Premisa unor boli atât de grave.

Cât de frumoasă ești cumva, mereu,
Atunci când te ating ca un ateu,
Cât de înaltă pare umbra ta
Pe umbra mea, închisă undeva.

22 octombrie 2016, Constanța