12.

un strop de vin alăturea de moarte
în vise deochiate de mă scurmă
ci vin uitări din dulce a ta urmă
și albul de-ntuneric se desparte.
onirică, penița mi se curmă
în zisul cela veșnic, de departe;
zâmbeai în umbra timpului, aparte
ci însoțită-n nemuririi turmă.
prin gând nu mai trecea nici adiere
în alchimii tăcerii ce-i de aur;
cuvântul tău adesea e o fiere...
culeg din tălmăcirea vremii laur
și îl afund în basme de muiere;
ivești în mine pe uitatul faur.



13.

divinul nu-i părtaș la matematici
fiirea doar respire-n ecuații
agonizând de timp și strâmte spații
umplute cu miraje-n ochi extatici.
spre amăgire-s omului ovații,
știirea e-n puțin de singuratici
ce izvodesc cunoașterii gramatici
și prețuiesc lumina, preaînalții.
eu orb atunci mă prind la vorbă seacă
din ceas în clipă spusă către veacuri
să-nveșnicesc în lumea ast' oleacă.
dar tot pierzându-mi vremea mea cu fleacuri
nu scot cuțit de flăcărui din teacă
și nu așez pe rana vieții leacuri.