sunt albe imense și goale
pajiști încremenite
sub ochiul înserat al dumnezeului palid

n-au mai trecut de mult păsările acelea
(obișnuiam cândva să întindem văzduhuri)

nici fluturii de noapte
nici măcar omizile

‘azi’ are forma unui fruct căzut intempestiv
într-o arie fără restricții „(Nu) călcați în picioare!”
buldozere pragmatice estetizează terenul
2 muncitori marchează parcele
un soare deposedat se prelinge în josul ecoului

nu ne-am eliberat de mult cuvintele
ne lipim greutatea de ziduri
scurtcircuităm rădăcini
asemenea bolovanilor cu respirația întreruptă

plânsul amânat strangulează descarcerarea
creștetul îngerului în ploaia de vară
spațiul își glisează frontierele

și totuși
palmele noastre întinse cheamă