Iubesc cuvântul, ard în contemplare
Pe pragul grotei, ca un veșnic semn,
Mă tem de tot când totu-i renegare,
Dar sunt născut aici ca un consemn.

Voi lua pământul, cerul și pe mine
Și-am să le pun în palmele umane,
C-au devenit prea reci și necreștine
Pierdute-n timpul vechilor cadrane.

Și-am să le-nvăț să facă primii pași,
Să-nceapă măsurarea-n legi marine,
Și-apoi în zâmbetul obrajilor nerași
Să mi-le aștern în valuri peste mine.

Mi-așez cuvântul cald și imperfect
Pe pragul unei guri săpată-n piatră,
Eu m-am născut războinic arhitect,
Iubesc aici și-am fost lăsat la vatră.