Am desenat un stadion pe cer
Cu ultimele pietre de pe lună,
Ozonul moare, eu tot sper,
Că se va coace o căpșună.
Spațiul e al nostru! Să trăiți!
Un secol, poate chiar și un mileniu
Dar anii vin prea rătăciți
Și uită, dă-le acum un premiu!
Zile cu fețe în ecran
Și zâmbete împrăștiate,
Așa va fi în orice an
Cu sufletele aruncate.
Gunoi și flori dar și TV
Renasc mereu, aceeași pungă,
Eu nu mai știu să-ntreb, de ce?
Ceilalți nu știu unde s-ajungă...
Noi nu vrem fire, vrem doar unde,
Așa trăim, așa-i frumos,
Dar realitatea se ascunde
Și noi de ea, dar ce folos?
Asfaltul pur, neînfricat,
E așteptat ca pâinea caldă,
De groapa mea, voi ați uitat.
Dar e normal, ciocan și daltă.
Hârtie veștedă, blestem!
Nu te mai pot conduce la gunoi
Ești o iluzie 3D
Și te comporți exact ca noi...
Iarbă fierbinte, numai tu
Aduci cuvintele de pace,
Chiar dacă ei vor spune nu,
Tu lași copii să se joace!
Mașini cu aripi, ce sublim,
O epocă plină de aur!
Noi ignorăm un cer senin
Și savurăm ...sânge de taur.
Copacul meu, n-a adormit
El chiar nu crede în iluzii,
Și zi de zi e mulțumit
Iar noi, uităm iar de concluzii...