Se îndepărtează cu inima frântă,
o tristețe
în care nu mă regăsesc
s-a întrupat într-o limbă de moarte
fără blestem.

Cu pânzele întinse corăbiile vieții
rup valuri mai înalte decât ele
pe o mare de singurătate
cu epave-n adâncuri.

Pe țărmuri țipă pescărușii
cu furtunile-n aripi,
un oraș își îmbată luminile strălucitoare
cu ape spumoase.

Noaptea așteaptă la ferestrele închise
dincolo de perdele-i același întuneric
care-mi aduce pustiul în gânduri.