Să creadă fiecare ce o vrea.
De mine să se spună câte-n lună.
Nu sunt mai rău și poate nici prea, prea...
Nu mă dau sfânt când lumea e nebună.

Sunt păcătos, iubire, e ciudat
Cum, dintre mimi, zâmbesc în față vieții,
Chiar dacă uneori mă las trădat
De-o lacrimă... de-un vis al tinereții...

Și te compun din alb la mine-n gând,
Și te adun în tâmpla mâinii drepte,
Și te sărut iubito rând cu rând
Iar restul... restul poate să aștepte...