în grele haine de singurătate
îmi tot îmbrac în dimineți infernul
cu sânge scriu zdrobind luminii sternul
scoțând de-acolo inimi ce-s uitate.

ci nu am muză, să îi cert eternul
mi-e pus în frunte dorul pe jumate
și gânduri cern nimicuri nechemate,
în fața tainei viul meu prosternu-l.

&

iubeam o floare de mister, micuță
în mine, la a ochilor fereastră
și dând scântei în minții cămeruță...
ci stând în a privirii mele glastră
spre depărtare văzul mi-l pronunță,
minunea e o ardere albastră