anii au trecut rostogolindu-se
ca roata unei căruțe pe un drum de țară
le-am pierdut numărătoarea
nu mai păstrez în memorie
decât lacrimile acelei zile de toamnă
când ai plecat si m-ai lăsat singură
cu moartea mea

la fereastră printre mușcate atârnă amintirile
le imbrac în grabă pe pielea goală
toate nopțile se contopesc în una singură
lungă cât brațul unei ghilotine
casele se prind prin fumul lor de cer

partea adormită din mine împletește ciorapi de lână
cealaltă se mută la capătul străzii
cântă de teamă să nu se prefacă
iar în lacrimă visul
și să doară

un zgomot de farfurii sparte scutură trandafirii