în ochii lui era mai multă
tristețe
decât în toate aripile copacilor nevăzători
în corpul lui se auzea un dangăt o jale
ar fi vrut să devină memorie
sau talent
nu inginer sau medic sau cameraman
nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut sau
strâmt sau mic
se simțea ca un somnambul
privind liliecii zburând de sub unul din acele poduri nepășite
nezburate netârâte
așa ies elevii din școli de la ultima oră de copilărie
și vânează netrecutele și nepetrecutele
în el curgea sânge de miel dar nimic
repet nimic din ce îi era străin nu îi era necunoscut
doar acea tristețe din ochi îl împiedica la
târât zburat pășit
se aruncă în apa de sub pod
unde pentru prima oară în viața începu să respire
era un actor la începutul unui monolog