Sunt vestitorul ultimei tăceri -
E cea mai calmă, mai perversă chiar :
Văd bezne-n străluciri și-n scânteieri
Și-n jur simt damf de pulberi arse iar...

Planeta-i amețită de tumult,
De ură, crime, jafuri și dezmăț...
Oceanele și solul sufăr mult,
Săracii-s storși, bogații la ospăț !

La orizont sunt nori funebri, groși.
Privesc la ei cu teamă ca și voi,
Anii ce vin se-arată fioroși,
Promit din ceruri foc în loc de ploi.

Iar eu atâta sunt: un simplu om;
Vă smulg cucutele din fața porții.
Nu spun că viața noastră-i un sindrom,
Dar toți să facem zid în fața morții !