Frumosul umple inimi ce-s pruncite
de bine-ntotdeauna, nu gheene
nimicul urcă prea ades pe scene
și tinere îs vremuri răsucite.

ÃŽn larmele de ploi, ades obscene
îs tinereți în tine sorocite
iar graiul cel divin să te incite
primită-n brațele prelungi de lene.

Ci a uitare mă întrec în fleacuri
nedezlegate cum e-n liniști runa
nefericiților să deie leacuri.

De-un timp ci cu tăcere plouă-ntruna
și parcă e așa de multe veacuri
de luptă adevărul cu minciuna.