Cresc gânduri încă adormite
Ploaia e parcă de neoprit
Tresar în tot ce am în minte
Iar norii negri trec necontenit.
În vasul cel de mult preaplin
Când noaptea e oniric lină
Stau lacrimi unduite în venin
Iar la un colț de stradă cântă o violină.
Imponderal privesc în atmosferă
Trăiesc din ce a mai rămas în eter
În ultimul ungher stă încă o himeră
Iar în el cap se zbate un mister.
Cresc unde de neliniști premature
La Polul Nord răsare iar speranța
Iubiri nenude fac câteva ture
Zâmbind și întristând doar fața.
Condescendențe parcă din cei nou
Speranțe moarte încă nenăscute
Stau lângă el Bacovia din nou
Dar cine, ce mai poate să m-asculte.