poate că așa
histrionic adesea
după ce se trage cortina
nu-mi șterg buzele
care-au sărutat toate rănile unui public voit pretențios
totuși a plătit biletul
pur și simplu venind
așteptându-se la gestul meu

poate că așa
vanitos
nu-mi șterg tălpile când cobor
aici pe foaie -
scena mea
cumva tot din lemn smulsă -
pentru ca să mai am încă noroiul roșiatic semn
al luptelor mereu pierdute

poate că așa sobru până la grav
nu voi mai avea nevoie de nicio rugăciune
să cresc iluzia cu ea
că Domnul există
nu-mi credeți nicio mimică
niciun cuvânt
atingeți pielea mea și dacă latră
dacă geme
dacă râde
înseamnă că mi-am cheltuit până la ultima
orice lacrimă în zadar și acum
învăț să tac
din ochiul stâng
din ochiul aproape drept

poate că așa
piesa jucată
rolul
imită un om curajos
care încă nu s-a născut destul

ia foaia asta și du-o la bursă
ia rana asta și să o porți de acum ca pe un trofeu -
îmi zise Marele Regizor
când totul se va termina
abia atunci
te vei convinge că până și iubirile mor
și totul
absolut totul a fost
pe-o lamă de cuțit
și cea mai ascuțită lamă de cuțit este
numai sentimentul că ai degetele
ochiul
gâtul mai ales
tălpile
pe muchia lui
nu vezi că nimănui nu-i intră acul de ceasornic
până-n străfundul inimii? - ce naiba mai crezi în timpul
timpului
cortina care se-nalță și cade și iarăși apoi încă...
tu ești