E o mică vioară insula noastră de daruri,
Doar țărmul s-asculți când notele-s calde,
E focul de aripi întins pe-a nisipului coarde,
Când Marea l-atinge cu-arcușuri de valuri.

Poartă Luna un dor neplătit de Casandra,
Parcă-i Gaura Neagră, câteodată-i Abis,
Este singură-n ceruri și-n eternul ucis,
Se încinge-ntr-o horă de stele, Ciuleandra.

Nori sub arme chemați de o rază de soare,
Curcubeu-și întinde ca un steag de război
Și se-ndreaptă-n galop în armură de ploi,
Dar pământu i-a-nvins, are setea mai mare.

Luna-i tristă dar eu vreau viorii să-i pun,
Câte-o notă de drag în clepsidra de lemn,
Până-n ceasul din urmă ce așteaptă solemn,
Să-i fiu Soare o clipă și din nou să apun.