suind spre Domn în brațe de tăcere
ivesc rostiri hârtiei, fără plată
demoniac un zbor pe culmi se-arată
strângând în noapte umbre ca avere.
iar viața ta alpină e-o erată
că nimeni înălțimea nu ți-o cere
asfalt se-ntinde-n vid prin lăicere
și dragostea în noi e înserată.

cunosc psaltiri înamorate-n tină
cum ne aflăm în toate - triști și goi,
putând nemaivăzutul pe retină.
eram și singur și eram și doi,
o vreme de a molfăi-n dentină
răpusă pe-amurgite de strigoi