Întoarce-te, Mare, că-s țărm nehrănit,
Cu-obraji de nisip în flăcări de vină,
Soldații de stâncă, supuși de-asfințit
Par cumpene triste, de seacă fântână.

O Lumină bătrână în somn îmi apare,
Șoptește că poate să-mi vindece Zeea ,
Să-i plătesc cu o lacrimă albă de sare,
Și Luna cea plină-mi întoarce Mareea.

Am luat dintr-o noapte păzită de vis,
O pernă ce-ascunde dorința-mplinită,
Doar izvorul plângea cuvântul nescris,
Când pe pagina albă erai, ne-ncepută.

Și cu bobul sărat ca un fulg de iubire,
Pe gura luminii l-am pus să plătească,
Când bătrâna sorbi luminata-amintire
Dorul focului tău începu s-o topească.

Luna plină trădă, ca o sclavă de seamă
Și scăpă Marea mea de tiranul Morfeu,
Mângâia țărmul meu ca o tânără mamă
Și din nou am si eu ce a dat Dumnezeu.

O mulțime de pași de copii am cioplit,
Pe nisipul în valuri de vers, legănați,
Tu vegheai, ca iubirea, aluatul dospit,
Sub eterna privire de veșnic amanți.