Pe o pajiște pustie,
Lâng-un soi de bălărie,
Stă o vietate mică,
Dârdâind de frig și frică.

Pe căpșorul cât neghina,
Parcă-l boteză rugina.
Iar aripele-i scorțoase,
Au rouă și-s sclipicioase.

-Ce-i pe-aici? Abia îngaimă,
Parcă-i toamnă, bag de seamă!
Iscodi pe-o arătare,
Cu ochi mari și lungi picioare.

-Ai dreptate, e Răpciune,
Cu ploi, vânt și urâciune.
Însă ne și consolează
Că natura o pictează.

Cade-o frunză-n legănare,
Galbenă, picur de soare;
Altele-n spirală lină,
Plutesc peste o grădină.

S-au depus straturi și straturi...
Greierii cuminți, pe paturi,
Parc-ar mai doini-n Răpciune,
Da-i frig și pustiiciune.