uneori
prin noi trec copii încolonați
ținându-se de mâini
ne trag de suflete
hei, priviți-ne, suntem aici

în ochi ne apar sclipiri ciudate
în care se îngrămădesc toate amintirile,
ne punem mâinile la spate
arătăm că suntem cuminți
n-am stricat nimic
nu noi suntem vinovați de toată dezordinea asta care ne umple viețile,
îl privim pe copilul din noi cum aranjează covorul sub pasul păpușii care încă învață să meargă
și ne întrebăm unde ni s-au despărțit drumurile
și când i-am spus gata, de acum sunt mare, nu mai vin aici să mă joc

târziu
înțelegem că am greșit undeva
și dacă nu mai suntem în povestea copilului
nu mai suntem adevărați
suntem doar măști,

El e singurul adevăr