Stau ramuri aplecate spre apus
În așteptarea vremurilor grele
Se pregătesc de ce-au de dus
În nopți pierdute printre iele.
Se tânguiesc copacii goi
Sperând c-o trece vremea
Și va veni în timp, apoi
Ea primăvara după nea.
Așa e și în suflet dară
O toamnă prelungită
Nu mai știm de când n-a fost iară
Cea vară mult dorită.
Dar fiecare anotimp
Ne tremură în vene
Pătrunde-n noi, iar după timp
El pleacă tot alene.
Nu mai avem resentimente
De anotimpurile reci
Ne-nvață viața cu defecte
Când tu revii, eu cred că pleci.
Dar fie toamna cât o melodie
Iar sufletul amorezat
Mă regăsesc în boabele de vie
Și retrăiesc doar ce-am visat.