peste sat coboară pe nevăzute
o pace stranie
liniștea sumă
a șters oftatul din miezul bobului de grâu
a uscat colțul broboadelor

mamele la ora asta nu-și mai așteaptă odraslele

așa crezusem
redesenam din memorie un sat al copiilor morți în mine
copiilor fugiți de acasă înainte de a se naște
și puși să plătească aguridele strămoșilor
la porți străine

mi s-a părut
nu
nu era clopotul
nici cântatul cocoșilor
nici coasa zgâriind cerul de pe umărul tatei
doar un fâlfâit
demonul atinsese abia
firul de păr răsculat
și-o bufnitură fu semnul că țărâna e dură

unde te duci băiete?

am primit azi
după aproape cincizeci de ani
scrisoare
m-așteptam să fie înăuntrul ei o batistă cu un colț ars
are un singur șir scris șui
o fătat a lu Măndița
să vii la botez
ia cu tine și pe zgâtia aia de țânc
fugită acum aproape cincizeci de ani

/

iphonul mă anunță că a venit ora
(taman când satul tău nici nu-i gata)
mă cobor din așternuturi și
plec la botezul pâinii

fericiți cei ce au unde sluji