Din lanul dac, grânar știut de-un continent,
Bătut în lung și-n lat de vechi, sau noi batoze,
S-a-ales neam de boabe, în pâini hrănind ardent
Cinstită muncă, sârg, minți noi, metamorfoze.

S-au răsădit apoi să-și dea cotiledoane
În călători de vis trecând hotare stricte,
Lăsându-și fala-n spate s-adune milioane,
Tânjind din greu să crească, pe vorbe, nu edicte.

S-a răspândit genomul pe multele meleaguri,
Uitat de-a fi muncite cu atâta pildă, trudă
La noi stăpâni, mai buni chiar de-s străini, noi steaguri…
Dar, nu contează imn, doar cer, c-un ban de-i udă.

Doar că, precum pădurea, nu-i numai falnic verde,
E și mult putregai, căzută uscătură.
Din baterea de timpuri bob lasă pleavă, pierde
Ce nu-i folos de bine... neam de lepădătură.

Și așa, ușorul praf, măturătura strânsă,
Ce n-a dat rod nici țării, mâncându-i doar recolte,
E cel dintâi, ce zborul și-a luat, cu mine plânse
Să-nduplece noi gazde… să-i fure, să-i revolte.

Ce mâzgă s-a împânzit, colantă, lenea muncii,
Stând la cerșit de ”pere”, mălaiul să li-l stoarcă,
Că boabe nu-s, de moară, nici ca să-și crească pruncii
Duium, mai albi, mai negri… toți hoți, de mână toartă.

Și nume au copiat, de la popor curat,
Să-ncurce etimologic, încrucișând bun soi,
Mânjind obcini, folclor, făcând nume damnat
Din buni străbuni de rod... ca eu și tine, doi...

Ceva, a… rromi, parolă ce-o tâlhăresc ’n noroi
Din Roma de altădată, ajunsă așa, apoi…
Cei ce se dau drept… ”noi”.
26.04.2014