Veselă toamna își pune
Frunza brună, arămie,
Peste solu-n uscăciune,
Și-un vînt plin de infamie.

Soarele zâmbește galeș,
Vlăguit de-o vară lungă,
Pune-o rază pe un jaleș,
Restu-n toamnă să-i ajungă.

Într-un fag, ciocănitoarea
Studiind scoarța bătrână,
Auzi prin bălți rumoarea,
Și se răsuci pe-o rână.

Curioasă cercetează
Păpurișul în mișcare,
Este toamnă, sau visează,
De ce foșnetul e mare?

De pe arătura neagră,
Brazdă-n toamna timpurie;
Un ciulin ar vrea să meargă,
Da-i căzut în letargie.

Un știr îngânase lin,
”De-acu toamna-i musafir!”