cu certitudine nu acela era soarele meu de septembrie
nici măcar noaptea-aceea nu era noaptea mea
în isteria marșului am inspirat sălbăticia
praful aruncăturii din mine
am devenit pe rând
suspecta
sentimentul târziului
lumina înserată
dâra de viață asmuțind în tăcere nimicul
nu știu dacă mă salvam când în jocul-meu-limită
desființam planuri făcându-mi loc altundeva
în după-amieze de iarnă cu ninsoare lină și foc în șemineu
în clinchetul brățării unei necunoscute
în calmul literei unduindu-se să ajungă poveste amintire eternitate
mi-am simțit gleznele încercuite
eram vinovata number one sau poate că nu înțelegeam...
sunetele aripilor îmbrăcau goliciunea cerului
ningea parfumat și-nțelept ca-ntr-o stanță
desculți copaci și îngeri reînvățau să crească în suflete cândva damnate
plaja își primea rătăcitorii
nisipul își aduna risipirea ca-ntr-o carte
veneau ploile-acelea
pe nepusă masă
așa cum vin miracolele
se-nzăpezea țărâna devenea iarbă
surghiunite în burta pământului
herghelii de întâmplări frumoase mă aduceau... mă aduceau...
nu am înțeles prea bine
am trăit m-am rugat m-am încredințat
și tot veneau ploile-acelea despre care...
pielea era curată-curată
cineva clica neobosit:
... keep the text only... keep the text only...
era septembrie
mi-am recunoscut soarele
noaptea firească de după el