știu, ai fi putut exista într-o încăpere austeră
globul etanș
tu și sobrietatea ta
tu și peretele alb zgâriat de timp sau doar de imaginația agresată
ai fi putut rămâne cu spatele la tine
cu ochii îmbâcsiți în sticle de acetonă
de cele câteva litere compunând obsesii și apocalipse
tu și șoarecele fatalist
numai că
se așezase cerul pe pământ
nori albi intrau în privire
era ca și cum nimeni nu brevetase singurătatea
oameni pășeau cu fețe mângâiate
mirosea a mare limpezită și a viu
în transparența aceea prin care cuvintele veneau să desăvârșească
mi-am aruncat teama m-am așezat
în măruntaiele începutului
lumea își despletea simțurile
nimeni nu se sfia să privească să atingă să vrea să fie
și, da,... ai putea ....
nu reziști coborârii cerului peste văgăună