sfinții se-nghesuiau în vitralii
deveniseră
dungi imperceptibile din care se prelingea
clasicul firicel
pământul se înroșea zgomotos ca după erupții
ei dormitau
anestezicul se așeza confortabil
fereastra se strângea
în burta schitului de gheață cerul schimonosit

toți plecaseră

unii din prea multă tristețe
alții – bolnavi fără știre – să savureze momentul
restul din superficialitate
celălalt rest găsind alte „atracții”
într-un fel sau altul trebuiau să facă loc și
am murit fără prea multe fițe exact și la obiect
ca un școlar conștiincios
așa cum bei un pahar de ceva