Omul se sperie de moarte,
Crede că-acolo e sfârșitul!
Nu știe că în altă parte
Se află din nou începutul...

Omul, călăuzit de steaua
Ce-l părăsește la final
Atunci când pe el cade neaua
Și viața este doar banal

Încearcă în zadar, haotic,
Să își găsească fericirea,
Acel mult căutat narcotic
Ce se numește sec:iubirea!

Pentru himera ce e eros
Omul se pierde în iluzii,
Crezând că acest veșnic patos
ÃŽl va feri de veci confuzii

Pe care existența crudă
De pe acest pământ hain
I le dă în orice secundă
Din nesfârșitul vieții chin...

Dar erosul este Morgana.
Este fantasma cea mai crudă
Pe care a dat-o Pandora
Iar omul orb, slab, o ascultă.

Într-un sărut naiv o afli,
Mascată însă-n deznadejde
Pentru ca apoi să devii
Sclavul iubirii din povești!