știu:
– o să vină toamna –
nu acoperi golul cu eufemisme,
nici cu Sentimentul altcuiva
orașul nostru a rămas undeva suspendat în vara pe care
n-am mai apucat s-o trăim sau n-am știut, prea multă teamă ne-a fost...
străini, pescărușii au emigrat, a rămas doar povestea
în care cine mai crede?!?

știu:
– o să vină toamna –
zborul va fi umbra visului,
înserarea din el
doi-ul se va răsturna, va deveni semnul runic
alții vor fi ași în ale descifratului, vor ști
să scoată din fiecare moarte anotimpul perfect,
străbătând faleza, vor breveta trambuline către infinit

știu:
– va veni toamna –
nopțile mele vor fi din sticlă oarbă,
trezirile violente în înfrigurarea de a-mi aduna chipul,
zilele, neiertătoare probe ale mersului pe frânghie deasupra prăpastiei

voi simți un fel de plâns

– junghiul păsării împotmolite spre cer –

îmi voi spune: „doar plouă toamna asta grăbită, doar plouă!”

știu:
– va veni toamna –
îți vei strânge mersul în spații invizibile simțurilor mele,
te vei acoperi de frunze, vei fi pământul
implorând în tăcere binecuvântarea celui trădat


știu:
– va veni toamna –
ne vom împrieteni
eu
cu o literă,
tu
cu țipătul din ea,
niciunul cu uitarea adevărată...