Am renunțat la aripi astă noapte,
Să mângâi cerul, nu-mi mai trebuiesc,
Mă amăgeam zburând că sunt departe
Și-mi căutam iubirea s-o iubesc.

Și-n fiecare răsărit nesingur,
Teamă aveam că am să-adorm din nou,
Pe cerul meu rămas de unul singur,
Ca o natură moartă-ntr-un tablou.

Dar ieri s-a strecurat un gând în mine,
Ca un sărut în sfinte-mbratisari,
Creștea cum crește în cuptor o pâine,
Cuprins etern ca țărmul unei mari.

Și am simțit că cerul mi-l coboară
Și mi-a umplut odaia pân-la frunte
De-albastrul lui și-o noapte de fecioară,
A început iubirea să mi-o cânte.