și anii când am uitat de mine atât de mult
încât lipsa
pauzele arse pe rând în crematorii
au devenit același lucru
cu gropile comune săpate din milă prin ghivece

aici și acum sunt numitorul comun
care desparte nimicul de secundă
și ziua de mâna ta dreaptă care îngăduie
să nu îmi amintesc adevărul
atunci când trag aer în piept

sunt doar un singur răspuns corect
trupul meu arde de frică
sufletul meu se descompune
în douăzeci și unu de grame
devenind treptat treptat
o specie nouă care mai mult acoperă
decât să îmbrace