m-a luat și m-a aruncat în brațele ei spunând
auzi fă târfo, ia-l și fă om din el
și viață m-a strâns la sânul ei momindu-mă cu vorbe dulci
și cu laptele ei ciudat:
din sânul drept sugeam zile pe săturate
iar din cel stâng mozoleam nopți nedormite
pe vremea aia nu erau nici revoluții
și nici lovituri de palat
sau căderi la pat
și am fost fericit o copilărie
după care
viața nu a mai avut răbdare
și ca o oală sub presiune a sărit să-mi scoată ochii
dar nocorul meu a fost că am știut să-i închid la timp
și astfel numai fața mi-a fost desfigurată
lăsându-mă să-mi aleg masca
dar iată că laptele copilăriei
a prins a tăia zile din carnea viselor
și nopți din osul speranțelor
împuținându-mă
nejustificat
astăzi, după atâta timp
m-au aruncat pe o tarabă în stradă
marfă plimbată dintr-un raion în altul
dând zilelor miros specific
cine are bani nu pare interesat de marfă
iar cine mă jinduie nu are cu ce
nici măcar acum,
redus fiind