Ca un fluture poezia se așază pe suflet,
îl hrănește cu fructu-i dulce
până-i vibrează corzile de vioară
și respiră lumina prin sunete.

Fulgurantă ca o păpădie de apă
face risipă de simțire-n frumos,
cu ea am o logodnă promisă
și cuvântul se modulează-n cântec,

iar gândul în care se mută
e mai rotund decât îl poate cuprinde.

Cu harul ce mi se dăruie, scriu,
ce simt las în miezul cuvintelor topit,
nimic nu mă desparte de sintaxa lăuntrică
cu aura poeziei în izvor.

Astfel se naște fiorul,
răzbate prin muguri și înflorește
în ramurile unui copac nemuritor.