numai aripile contrapuse din înalt pot balansa
amprenta sufletului la o întâlnire cu Dumnezeu, în spirală
ca și cum s-ar fi luminat de demult
lămpi amuțite cu un aer stătut, carcasa unui aparat de filmat demodat
colbul din pantaloni scuturați pe o treaptă solară…

glumesc, mă dau în vileag…
îmi zăresc degetele colorate întrun portocaliu caraghios
mă strecor sinestezică umbră de toc de pantof
pe un alb coridor, zgomotos
amalgam de vicii comune și scuze mărunte de seară

ne-am întâlnit întâmplător într-un cântec de dragoste
basistul era puțin cam aerian, trebuie să recunosc
m-a frapat valul înalt și cvartetul de coarde
te-ai oprit scuturându-ți visele întro singură parte
aveai stele lipite de păr și un surâs migdalat ca la carte

am încercat să te strig, să te-ating, să respir…
cai nevăzuți sticleau întro linie oarbă cu un licăr bengal
asudați și cabrați, o matrice a universului tăcut
subtil, în delir, parcă ar fi fost o rachetă stelară

ai atins în treacăt un fluture cu picioarele ude
și cu ochii verzi migdalați, preferatul tău
și mie îmi place
avea două rânduri de aripi și un nimb protector, contrapus
cu un cer protector mângâiat de primele raze albastre

soarele a răsărit…
aud pocnetul înfundat al umbrei ce-mi detectează tactil
osul hioid, în căutarea cuvintelor pierdute

cum pot fi fericit?

nu știu de ce, te caut de atunci fără zgomot
cu degetele colorate întrun portocaliu caraghios
sunt precaut, dar totuși îți spun
am cumpărat din târgul de vechituri un ventriloc
o plasă de fluturi și umbra sinestezică a unui detectiv musculos

numai așa, singurătatea primului meu zâmbet se va lovi radios
în fiecare răsărit…
de un înger