poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-07-29 | | o clipă mi-a plăcut să-mi țin echilibru pe brațul bărbatului fragilitatea culeasă din geana lui împătimită are gust de afine urmăream senină cum gesturile îl părăseau transparente muia serile în tandreți fluide oasele noastre se transformau în mătasea broaștei trimiteau chemări nedeslușite în vene oceanele cosmice răsturnându-și serenitatea în cartilagii târziu în noapte cu încântare dezlipeam căile lactee de pe vertebrele canibale spre cel ce nu există dar strigă în mine exersez mersul pe ape mareele mele izbeau digurile dorințelor începea un joc straniu cine acoperă cine se-nghite până la ultima lume singura care în adevăr contează ca și-n prima zi în care am umplut smerită (atât cât am putut aduna din corole) epiderma curburilor ispititoare refuz să fiu o femeie fatală colanul craniilor zornăitoare de la gâtul dansatoarei celeste nu-mi produce spasme orgasmice răsfoiesc arterele cerate ale amorului sângele bărbaților îmi decantează misterele în insomnii ulcerate răzuiesc genunchii de sticlă ai drumurilor spre mine prin ochii cui chipul unic își palpează culorile cu toate nuanțele strânse în scocul inimii nu vreau să pun amanet pupa soarelui mi-e atât de bine fac dragoste înlăuntrul clipei cu fiece respirație cei neiubiți îmi devin constant rugăciune umplu toți porii înainte de-a mă naște am făcut inventarul tuturor voluptăților și-am hotărât să le cheltui nesăbuit puterea absolută este o gaură neagră care îți golește de valuri oceanul nu vreau să fiu o femeie fatală mâna bărbatului va arăta întotdeauna ora douăsprezece doar femeia pasăre cu văzduhuri fremătând în oase îi va putea extrage întunericul din nervuri fără să producă accidente cosmice din ochiul furtunii voi întoarce pendulul tuturor lucrurilor în mine tălpile goale ale lui dumnezeu aprind sângele
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate