o clipă mi-a plăcut să-mi țin echilibru pe brațul bărbatului
fragilitatea culeasă din geana lui împătimită
are gust de afine
urmăream senină cum gesturile îl părăseau
transparente
muia serile în tandreți fluide
oasele noastre se transformau în mătasea broaștei
trimiteau chemări nedeslușite în vene
oceanele cosmice
răsturnându-și serenitatea în cartilagii

târziu în noapte cu încântare dezlipeam căile lactee
de pe vertebrele canibale

spre cel ce nu există dar strigă în mine exersez mersul pe ape

mareele mele izbeau digurile dorințelor
începea un joc straniu cine acoperă cine se-nghite
până la ultima lume
singura care în adevăr contează

ca și-n prima zi
în care am umplut smerită (atât cât am putut aduna din corole)
epiderma curburilor ispititoare
refuz să fiu o femeie fatală
colanul craniilor zornăitoare de la gâtul dansatoarei celeste
nu-mi produce spasme orgasmice

răsfoiesc arterele cerate ale amorului
sângele bărbaților îmi decantează misterele
în insomnii ulcerate răzuiesc
genunchii de sticlă ai drumurilor spre mine

prin ochii cui
chipul unic își palpează culorile
cu toate nuanțele strânse în scocul inimii

nu vreau să pun amanet pupa soarelui
mi-e atât de bine
fac dragoste înlăuntrul clipei cu fiece respirație
cei neiubiți îmi devin constant
rugăciune
umplu toți porii înainte de-a mă naște

am făcut inventarul tuturor voluptăților și-am hotărât să le
cheltui nesăbuit

puterea absolută
este o gaură neagră care îți golește de valuri
oceanul

nu vreau să fiu o femeie fatală
mâna bărbatului va arăta întotdeauna ora douăsprezece
doar femeia pasăre
cu văzduhuri fremătând în oase
îi va putea extrage întunericul din nervuri
fără să producă accidente cosmice

din ochiul furtunii voi întoarce pendulul
tuturor lucrurilor

în mine tălpile goale ale lui dumnezeu aprind sângele