Expectorez aiurea grăunțele de rimă
n-am rămășag de triluri pe-ntinderea terestră
ci doar o voce care mă-mbie-n grai, funestă
c-am făptuit în stele lumina mea, de crimă.
Au curs miimi de secol din mic să văd mai mare
și cântec de binețe în zori să nu ți-l stric
dar vine parcă lesne eterna lăcrimare
ce-o afli-n tălmăcire a unui singur dric

Ci de singurătate un drac de cucuvea,
noptând în cimitire, pe a sfințirii turlă
o glăsuire-a morții la sânul ei avea
și-n vreme de poveste în vrerea vremii urlă

Făcea risipă udă în totul lui Havuzul
iar cucuveaua țipă de mai să-ți ia auzul