În cămară la bunica,
Unde își ținea brânzica,
A intrat un șoricel,
Îndrăznețul Norocel!

A urcat pe-o policioară,
Mirosindu-i a jumară,
Și descoperi hoț mic,
Lapte dulce-ntr-un ibric.

Băgă botul pofticios,
Și simți că e cleios.
”Ce o fi? se-ntreabă-ncet,
Aoleu, e aracet!

Trage boticul, icnește,
Pune laba, se lipește,
Se proptește disperat,
Pe picioare...și-a scăpat!

Miți, Mâța somnoroasă,
Care se spăla pe casă,
L-a simțit pe șoricel,
Și s-a năpustit spre el.

Nu gândiți că-i spune snoave.
Strâns în ghearele hulpave,
S-a mirat: ”Nu s-a clintit,
Ba îmi stă pe bot, lipit...

Atunci să mă joc o vreme,
N-am de ce să-mi fac probleme!”
Și trăgându-l de pe bot,
L-a smult cu mustăți cu tot!

Miți șade-n uluială,
Și se pune pe boceală:
”Făr* mustăți, nici n-am mâncat...
Nu-i șoarec adevărat!”

Chiar la prima vânătoare,
Miți eșuă se pare!