Ți-ai decupat umerii de Atlas
din puterea speranței mele
în aripi pentru mituri...
Te-am admirat oricum
de la distanța mea preferată...

Ochii ți i-am trimis în pădurea
în care mă pierd
de furiile gândurilor mele...

Știu că ți-am pus pe umeri munci de Sisif,
dar eu
ți-am înălțat zmeul în altar, sanctuar, țărm:
să fiu mareea și războiul ce te arde
în fiecare detaliu
al solzilor mei
de nimicnicie...

Te tresar printre ițe
a modus operandi
cu miros de lună...

Noaptea te prefer în patul meu,
în visul meu, în nebunia mea... Să zbori.

Te voi împotmoli
în odele despre libertatea banalului,
te voi cuprinde între sunetele sensurilor mele

și te voi iubi
a nemurire...